Vrem să mergem în tandem cu cei doi candidați – la Președinție și pentru poziția de prim-ministru. Obiectivul nostru, al alianței, e să câștigăm alegerile parlamentare și să guvernăm – STIRI.PLUS

„Știu că astăzi colegii de la USR își desemnează candidatul la Președinția României în cadrul Congresului. Ei au decis să o facă în Congres, noi am decis să o facem prin democrație directă, prin vot direct al tuturor membrilor. După ce vom finaliza și noi procedura, în cadrul alianței vom decide care dintre cei doi candidați, de la PLUS sau de la USR, va fi candidatul alianței la Președinția României și care va fi candidatul susținut de alianță pentru poziția de prim-ministru. Intenția noastră e să mergem în tandem cu cei doi candidați – la Președinție și pentru poziția de prim-ministru”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș, lider al grupului Renew Europe, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, exprimându-și convingerea că negocierile pentru constituirea unei alianțe politice cu USR se vor încheia în cel mai scurt timp și subliniind, totodată, faptul că ambele formațiuni nu negociază posturi, în momentul de față, ci „soluțiile cele mai bune pentru ca alianța să poată să prezinte cei mai buni candidați”.

În acest context, Dacian Cioloș a prezentat agenda PLUS pentru următoarea perioadă, care a fost dezbătută în cadrul ședinței Consiliului Național, și a reiterat sprijinul pentru candidatura Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European.

„Avem pe ordinea de zi trei teme importante: în primul rând, discuții legate de stadiul organizării partidului în teritoriu, al doilea punct legat de stadiul negocierilor pentru constituirea alianței politice între PLUS și USR și, totodată, procedura de desemnare a candidatului PLUS pentru Președinția României și a candidatului PLUS pentru Primăria București, în așa fel încât apoi să putem desemna candidați comuni pentru Președinția României și pentru Primăria București în cadrul Alianței USR PLUS, și o informare legată de activitatea europarlamentarilor PLUS în Parlamentul European.

Legat de organizarea PLUS: suntem în plin proces de organizare a partidului în teritoriu. Săptămâna aceasta se încheie prima etapă a constituirii comunităților locale în cadrul partidului, urmând ca de săptămâna viitoare să începem constituirea filialelor județene ale partidului, convocarea adunărilor generale și alegerea conducerilor filialelor județene. Obiectivul nostru este să finalizăm acest proces la începutul lunii august în așa fel încât, în cursul lunii august, să alegem coordonatorii regionali ai partidului. În felul acesta vom pregăti și viitoarea Convenție Națională a partidului care o să aibă loc la începutul lunii decembrie.

Această organizare a partidului este foarte importantă, pentru că avem peste 14.000 de membri de partid deja înscriși. Noi am întrerupt organizarea partidului în teritoriu pe perioada campaniei electorale pentru a ne mobiliza toate forțele în campania pentru europarlamentare, iar acum finalizăm acest proces  în așa fel încât să ne pregătim apoi imediat și pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor.

Legat de alianța cu USR – eu sunt convins că vom încheia negocierile pentru constituirea unei alianțe politice cu USR în cel mai scurt timp. Vreau să vă spun că în momentul de față nu negociem posturi, așa cum lasă unii să se înțeleagă. Nu există niciun blocaj în negocieri, ci căutăm soluțiile cele mai bune pentru ca alianța să poată să prezinte cei mai buni candidați și pentru ca alianța să constituie cu adevărat o alternativă politică pe care românii o așteaptă și au demonstrat că o așteaptă la alegerile europarlamentare când alianța electorală, la acea vreme, a obținut un rezultat foarte bun.

Atât PLUS, cât și USR sunt membre ale unei familii politice europene numite «Reînnoim Europa» și, așa cum obiectivul nostru este să reînnoim Europa, vrem să reînnoim România și sunt convins că vom face acest lucru. Vă promit, ca președinte al PLUS, că vom reînnoi și România.

Am declanșat astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Național, și procedura de selecție a candidatului partidului pentru Președinția României și a candidatului partidului pentru Primăria București. Noi am decis, prin statut, să desemnăm acești candidați prin democrație directă – prin votul tuturor membrilor de partid, de aceea această procedură va dura circa două săptămâni.

La începutul săptămânii viitoare, pe 15 iulie, până pe 20 iulie, cei care doresc să candideze pentru Președinția României și pentru Primăria București vor putea să își depună candidatura, să se înscrie, iar începând cu săptămâna următoare, de pe 22 și până pe 27 iulie, vom avea vot dechis, electronic pentru toți membrii de partid care vor vota pentru a alege candidații la Președinția României și la Primăria București din partea PLUS.

Știu că astăzi colegii de la USR își desemnează candidatul la Președinția României în cadrul Congresului. Ei au decis să o facă în Congres, noi am decis să o facem prin democrație directă, prin vot direct al tuturor membrilor. După ce vom finaliza și noi procedura, în cadrul alianței vom decide care dintre cei doi candidați, de la PLUS sau de la USR, va fi candidatul alianței la Președinția României și care va fi candidatul susținut de alianță pentru poziția de prim-ministru. Intenția noastră e să mergem în tandem cu cei doi candidați – la Președinție și pentru poziția de prim-ministru. Obiectivul nostru, al alianței, este să câștigăm alegerile parlamentare și să guvernăm România. Asta e modalitatea cea mai bună prin care chiar putem să schimbăm în bine lucrurile în România.

Pentru că, în mod clar, adversarul nostru politic este guvernarea PSD-ALDE, ca fost prim-ministru al României îmi dau seama foarte exact catastrofa spre care se îndreaptă România cu această guvernare și de aceea e nevoie să oferim o alternativă clară la guvernare și noi pregătim, în această fază, un program politic prin care vom spune exact ce vom face cu fiecare domeniu în parte în așa fel încât, în momentul în care ajungem la guvernare, să știm exact ce avem de făcut”, a declarant, sâmbătă, Dacian Cioloș.

Un alt subiect de pe agenda Consiliului Național a fost activitatea celor patru europarlamentari PLUS în Parlamentul European:

„După cum știți, un reprezentant al nostru conduce grupul Renew Europe – am fost ales lider al acestui grup, care este al treilea grup politic ca importanță în Parlamentul European fără de care nu se poate constitui o majoritate politică. Am demonstrat acest lucru și la votul pentru președintele Parlamentului European. Acesta a fost votat și ales cu ajutorul nostru. Am început discuțiile și cu candidata pentru Președinția Comisiei Europene. Am avut o audiere deja în grup, i-am spus foarte precis care sunt așteptările noastre și veți vedea că în viitorul program politic al Comisiei Europene se vor regăsi și obiective politice ale Alianței USR PLUS.

Am propus să lansăm o dezbatere pentru viitorul Europei care să stabilească nu doar modalitatea mai democratică prin care să fie desemnat președintele Comisiei Europene, dar și alte schimbări la nivel european care să ducă la o implicare mai directă a cetățenilor în deciziile la nivel european. Dar veți găsi în priortățile politice ale Parlamentului și ale viitoarei Comisii Europene și un mecanism european pentru asigurarea respectării statului de drept în toate țările din UE – un obiectiv politic al alianței noastre, am promis asta în campanie, și vom face acest lucru la nivel european. Veți găsi obiective și legate de dezvoltarea economică, de investiții în digitalizare, în IT, în infrastructură, investiții pentru tineri etc”.

Totodată, liderul PLUS a ținut să reamintească faptul că „lista scurtă cu numele pentru desemnarea procurorului-șef european a fost rezultatul unui proces de selecție pe criterii de competență și pe criterii profesionale”, dar care „a fost blocat politic de Guvernul PSD-ALDE”.

„Acest proces trebuie deblocat tot politic pentru ca numirea respectivă să se facă, în primul rând, pornind de la aceste criterii de competență. Am declarat că o susținem în continuare pe Laura Codruța Kovesi, care este în fruntea listei scurte pentru desemnarea procurorului-șef european și sunt convins că în perioada imediat următoare din partea Parlamentului va exista confirmarea acestei susțineri și sunt convins că vor apărea evoluții importante și în Consiliul UE pentru ca procesul desemnării să poată să fie finalizat”, a punctat Dacian Cioloș.

Sursa Articol

You May Also Like

About the Author: Admin

Lasă un răspuns