De
Un singur candidat a avut temperatura peste 37.3 grade Celsius. Acesta va susține examenul în etapa specială, ce se va desfășura în data de 6 iulie.
MEC menționează că 46 de candidați s-au aflat în izolare, iar alți 5 în carantină/spitalizați.
Potrivit sursei citate, pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 85 de candidați. Drept consecință, aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectele și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Următoarele probe se vor desfășura conform următorului calendar:
- marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă
- miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului
- joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.
:quality(80)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/20/74d7631098ec9df2a06e3e44bcf6bbda.jpg)
PARTENERI – GSP.RO
Are case peste tot în lume, însă un singur loc rămâne în sufletul ei și nu e în România. Acolo vrea să se retragă
:quality(80)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/21/187fc7644c1d1778ea942fc5e03c3348.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 22 iunie 2020. Leii acordă prea multă atenție unor emoții de moment, Gemenii au o zi care poate duce la tot felul de probleme
Urmărește cel mai nou VIDEO