- Agresorul a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.
- El este plasat sub control judiciar și va fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă are sau nu discernământ.
Scenele s-au consumat sâmbătă, 27 iunie, în jurul orei 15.30, într-unul dintre cele mai aglomerate parcuri din Galaţi.
Individul a tăbărât pe o femeie de 42 de ani, a pipăit-o şi a încercat să îi smulgă hainele, după care a atacat o fată în vârstă de 16 ani.
Un agent care se afla în timpul liber l-a imobilizat pe agresor, predându-l poliţiştilor de la Secţia 1.