Numele Simonei Halep A Fost Dat Clubulului Sportiv „Știința” Din Constanța

Articol de
Mihai Niculescu,

Luni, 15 iulie 2019, 21:04

Ecaterina Andronescu a întâmpinat-o pe Simona Halep la sosirea de pe Aeroportul Otopeni, înmânându-i ordinul de ministru. Potrivit acestuia, Clubul Sportiv Universitar „Știința” din Constanța se numește, începând de astăzi, Clubul Sportiv Universitar „Simona Halep”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației

„În vederea recunoașterii oficiale a impresionantei performanțe înregistrate de Simona Halep, prima jucătoare de tenis din România câștigătoare a turneului de la Wimbledon, ministrul Educației Naționale a emis astăzi, 15 iulie 2019, un ordin, prin care denumirea Clubului Sportiv Universitar „Știința” din Constanța se modifică și devine Clubul Sportiv Universitar „Simona Halep” din Constanța. Potrivit prevederilor legale, cluburile sportive studențești se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Educației Naționale sau a universităților” se arată în comunicatul Ministerului Educației.

Ecaterina Andronescu i-a înaintat ordinul Simonei Halep la
întoarcerea acesteia în țară, în Salonul Oficial al Aeroportului
Internațional „Henri Coandă” din București, unde a
felicitat-o, alături de alte oficialități.

Ecaterina Andronescu și-a exprimat speranța că exemplul de
dăruire și perseverență al Simonei Halep va inspira cât mai
multe generații de copii, se precizează în comunicat.

Citeşte şi:

Simona Halep va fi port-drapelul României la JO 2020. Președintele COSR a confirmat oficial informația

Sursa Articol

You May Also Like

About the Author: Admin

Lasă un răspuns