mai lentă în 2020 şi mai accelerată în 2021



Andrei Cionca, CEO al Impetum Group: Majoritatea managerilor români, adică 58% din respondenţi, sunt pro-creştere, prin productivitate şi investiţii

Confidex a măsurat percepţiile managerilor şi reprezentanţilor C-level din companiile mici, mijlocii şi mari din România, cu privire la perioada de incertitudine traversată în intervalul februarie-aprilie 2020.

Aproximativ 75% dintre ma­na­gerii români cred că pan­demia de Covid-19 a afectat economia, iar jumă­tate din­tre executivi spun că se confruntă cu scăderea vânzărilor şi a comen­zilor din cauza acestui context. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de Confidex, un proiect al grupului Impetum menit să analizeze încrederea în economie în vremuri de criză.

„Am depăşit criza sanitară, iar acum strângem date şi încercăm să avem o viziune pe termen lung. Am depăşit etapa de şoc şi de conştientizare a momentului, suntem în faza de analiză. Vrem să înţelegem mai repede criza şi să o scurtăm, să diminuăm pierderile pe care această criză le va produce“, spune Andrei Cionca, CEO al Impetum Group, care gestionează compa­niile aflate în dificultăţi financiare.





Source link

You May Also Like

About the Author: Admin

Lasă un răspuns