Ce rochie de mireasă poţi purta dacă eşti însărcinată? Iată ce modele au ales vedetele!




O nuntă cu un bebeluş în burtică nu este deloc uşor, iar găsirea celei mai potrivite rochii de mireasă pare să fie o mare provocare! Iată totuşi câteva propuneri pentru ca tu (şi burtica ta) să arătaţi super în ziua nunţii şi să vă simţiti totodată confortabil. Pentru că este un eveniment pe cât de frumos, pe atât de obositor pentru viitoarea mămică.
Moda s-a schimbat, acum femeile nu îşi mai scund burta sub haine largi, ci dincontră, caută să o scoată în evidenţă cu încredere. Beyonce şi Blake Lively au profitat de ocazie şi au defilat în cele mai mulate rochii în perioada sarcinii, iar efectul a fost wow! O femeie însărcinată este o femeie frumoasă, iar acest lucru se reflectă şî în exterior!
Înainte de a vă prezenta modelele, vă recomand să luaţi în calcul locaţia, perioada anului şi cât de avansată este sarcina. Dacă optaţi pentru o rochie la comandă, neapărat specificaţi faptul că doriţi ca rochia să fie ridicată cât mai aproape de eveniment, de preferat în ultima săptămână pentru a face o probă finală. Chiar şi la proba finală vă recomand să nu o luaţi încă dacă vine fixă pe burtică sau vă strânge câtuşi de puţin în diferite zone. E posibil ca în ziua nunţii să nu o mai puteţi îmbrăca! Rochia trebuie să aibă o oarecare lejeritate sau elasticitate.
 
Rochia drapată, în stil grecesc

Găsirea rochiei perfecte de maternitate este esenţială pentru orice mireasă. Această variantă este probabil cea mai potrivită pentru o sarcină avansată. Talia este urcată deasupra burţii, fusta este încreţită şi largă. Materialele recomandate aici sunt voalurile naturale sau sintetice care coboară lin pe corp. Nu  este obligatoriu să fie lungă, poate fi midi, deasupra genunchilor sau mai scurtă în faţă şi mai lungă în spate. În partea de sus, dacă bustul a devenit mai generos şi nu vă simţiţi în siguranţă cu umerii goi, puteţi opta pentru un corset îmbrăcat în tul pe care e aplicată dantelă.

Cântăreaţa Alicia Keys a optat pentru stilul grecesc, o rochie drapată, dreaptă, cu trenă, pe un umăr, copletând ţinuta cu un buchet de flori curgător şi un accesoriu în păr tot în acelaşi stil.
 
Rochia tip sirenă, da sau nu?

Categoric, da, însă cu mici rezerve dacă sarcina este în ultimul trimestru. O recomand pentru o sarcină mai la început, burtica aproape că nu se va vedea sau se va vedea foarte puţin. Fiţi sigure că aveţi posibilitatea să o modificaţi în cazul în care este nevoie să fie mărită, altfel nu vă asumaţi niciun risc.

Lily Allen a purtat în 2011 o interpretare a rochiei tip sirenă realizată în totalitate din dantelă de inspiraţie vintage. Mânecile au rolul de a masca anumite zone inestetice, dar şi de a da eleganţă întregii ţinute. Voalul este în acelaşi stil, foarte la modă în anii ’20.
 
Tul brodat, o alegere inspirată

Rochia de mireasă din tul probabil că nu se va demoda niciodată. Cea mai romantică opţiune, puteţi alege între alb, ivory sau cu nuanţe de blush, mist grey, champaigne sau nude. Alegeţi-vă cu atenţie materialele astfel încât, cu cât sunt mai fine, moi, cu atât vă veţi simţi mai confortabil. Mergeţi pe un tul plăcut la atingeere, mai moale şi care nu umflă vizual talia, cât mai puţin încreţit sub bust sau deloc. Detaliile delicate au fost mereu printre cele mai căutate de mirese, indiferent de siluetă sau model.  Pe ideea less is more, păstraţi o armonie a ţinutei alegând accesorii mai mici, fără a încărca. Burtica ta e cel mai frumos accesoriu şi e suficient!
 
Mânecile căzute şi stilul maternity

Mânecile căzute pe umeri se potrivest de minune oricărei graviduţe, inclusiv la rochia de mireasă! Puteţi opta pentru o apariţie mai lejeră, alegând un voal chiffon, crep, mătase sau mai glam dacă adăgaţi puţină strălucire. Tul-ul cu glitter este cel mai folosit sau o broderie strălucitoare.

Puffy Sleeves se numesc mânecile voluminoase, noua atracţie a designerilor. Un trend care părea uşor prăfuit, uitat undeva în anii ’80, el a ajuns să domine colecţiile, fiind cât se poate de apreciat inclusiv în zona bridal.  Ba chiar aş putea să merg mai departe către perioada renaşcentistă unde umerii bufanţi erau o etichetă a eleganţei şi a clasei.
Absolut toţi experţii bridal sunt de părere că cel mai important lucru când vine vorba de rochia de mireasă este confortul.  Aceasta este cheia unei zile de neuitat, o petrecere reuşită şi amintiri pentru o viaţă! 
 
 
 

The post Ce rochie de mireasă poţi purta dacă eşti însărcinată? Iată ce modele au ales vedetele! appeared first on Verdict.ro.



Source link

You May Also Like

About the Author: Admin

Lasă un răspuns