Bebe Cotimanis are o relație cu Iulia Dumitru, pentru care a renunțat la căsnicia sa. În trecut, acesta făcea un lucru ce avea să șocheze o țară întreagă, anume punea punct unei relații de 17 ani, din care a rezultat și un fiu.
Bebe Cotimanis a vorbit deschis despre relația lui
Bebe este acum alături de o colegă de breaslă, Iulia, iar acesta a povestit în cadrul emisiunii ‚Vorbește lumea’ despre începuturile relației sale. Starul a recunoscut că l-a atras faptul că aceasta îl ignora și păstra distanța față de el: „M-a ținut departe un timp. Am apreciat chestia asta. Respiram mai greu când o vedeam.”
„Ne-am cunoscut în teatru. Am început repetițiile la ‘Romeo și Julieta’ și ne-am văzut și asta a fost. Atunci când personalitatea bărbatului e șarmantă și dacă eu îl văd cel mai frumos bărbat din lume înseamnă că e iubire.”, a spus iubita lui Bebe Cotimanis.
„A fost chiar ezitare din partea mea la început.”, a continuat Iulia Dumitru în cadrul emisiunii menționate mai sus.
Cât despre cum a început relația lor, aceștia au povestit că au simțit că mama lui, respectiv tatăl ei, au dorit ca ei să se întâlnească. „Eram la Timișoara și într-o noapte am simțit că mama lui și tatăl meu au avut planul ăsta pentru noi. Chiar așa ni s-a întâmplat, iar după noaptea aia ne-am dat seama că nu mai e cale de întoarcere.”, a spus Iulia.
„Suntem amândoi cumva la fel. Combinăm pragmatismul în realitatea vieții cu imaginația și visul și romantismul într-un fel, cumva la fel.”, a mai spus actrița potrivit Viva!.
Bebe Cotimanis a avut două mariaje, dintre care unul cu Florina Mărcuță. Actorul mai are o fată din alt mariaj, pe nume Adela, 31 de ani și un fiu cu Florina. La rândul său, Iulia are și ea o fată.
Bebe și iubita lui s-au mutat împreună acum 3 ani, în Pitești, iar aceștia relatează că sunt extrem de mulțumiți de casa lor: „Am umblat după terenuri să ne facem o casă, dar Dumnezeu nu ne-a dat să muncim, ne-a dat de-a gata. E ceva, o minune, un soi de han în pădure. Avem același domiciliu.”
The post Bebe Cotimanis, totul despre relația cu noua iubită appeared first on Verdict.ro.